Alte tipuri de invatare

O prima clasificare a invatarii ar putea fi: invatarea spontana sau sociala (care se refera la invatarea neorganizata si instinctiva, care are loc in familie si apoi in societate) si invatareasistematica (organizata, realizata in cadrul scolii). In ce priveste dezvoltarea intelectuala, invatarea sistematica este eficienta intr-un grad mai mare decat invatarea spontana, dar cu toate acestea ea nu dezvolta latura afectiva (planul motivatiei, al valorilor, al sentimentelor) a personalitatii, care e mai degraba formata in cadrul invatarii sociale.

Invatarea sistematica se canalizeaza in doua directii:

1.    In formarea de priceperi si deprinderi motorii (invatarea scrisului, a desenului tehnic, a sporturilor): invatarea senzorio-motorie.

2.    In insusirea de cunostinte si formarea de capacitati intelectuale (memorarea unor legi, formule, rezolvarea de probleme): invatarea cognitiva.

Invatarea scolara este, in cea mai mare si semnificativa parte, o invatare cognitiva, caci scopul final urmarit este constituirea unui sistem cognitiv al elevului si a unor structuri operationale specifice obiectelor studiate in scoala.

O alta clasificare a tipurilor de invatare este cea propusa de R. Gagné in “Conditiile invatarii”. El construieste o ierarhie din opt tipuri de invatare, din ce in ce mai complexe, astfel incat o invatare mai complexa presupune realizarea prealabila a celorlalte moduri de invatare mai simple:

1.    Invatarea de semnale (cazul sugarului care incepe sa-si recunoasca mama dupa imaginea ei vizuala si nu doar dupa voce.

2.    Invatarea stimul-raspuns (cand la un anumit stimul, o miscare poate fi inlocuita cu alta).

3.    Inlantuirea de miscari (mersul pe bicicleta, inotul).

4.    Asociatiile verbale foarte complexe sunt cele implicate in vorbire.

5.    Invatarea prin discriminare (cand facem distinctii fine).

6.    Invatarea conceptelor concrete pentru a utiliza cuvintele.

7.    Invatarea regulilor, a legilor, a formulelor matematice.

Rezolvarea de probleme constituie tipul de invatare cel mai complicat; trebuie sa combinam regulile pentru a solutiona situatii, probleme noi.

In cadrul predarii, atunci cand intampinam dificultati specifice unui anume nivel trebuie sa ne asiguram de insusirea cunostintelor treptelor anterioare. Din teoria lui Gagné decurge necesitatea unei analize minutioase a conceptelor si operatiilor implicate in intelegerea unei teme, cat si preocuparea de a dezvolta capacitatea elevilor de rezolvare a unor variate probleme – treapta superioara a invatarii.

Invatarea in corelatie cu celelalte procese si activitati psihice
In mod esential, invatarea inseamna insusirea de noi cunostinte, priceperi si formarea de noi capacitati intelectuale. Pe ea se bazeaza intreaga dezvoltare a personalitatii.

Procesele si activitatile psihice interactioneaza si interfereaza simultan, dar putem considera ca, intr-o anume faza a actului de invatare, un anume proces psihic este preponderent. In procesul invatarii se pot distinge doua etape: in prima se urmareste rezolvarea unei probleme – acum rolul principal il are gandirea, organizand perceptia, atentia, memoria si imaginatia – iar in a doua etapa se realizeaza fixarea, consolidarea solutiei si pe primul loc se situeaza memorarea inteligenta. Tot timpul este insa necesara sustinerea energetica a invatarii, sustinere realizata de motivatie, vointa, afectivitate si, la fel de necesara, este comunicarea dintre profesor si elev, care implica limbajul.